Revedere

E dimineata. Ceasul din coltul bucatariei arata fix 9:47. Dar tipic, ca o proasta obisnuinta, secundele trec. In curand va fi 9:48; si tot asa. In directie opusa, pe peretele vestic, se intinde fereastra: lunga, rece; bariera dintre realitatea crunta de dincolo si atmosfera ireala din ‘nauntru. Intre fereastra si ceas, care inca bate cu frenezie, e o masa; simpla, din lemn, rece si ea, ca tot restul. Mai e si un scaun, sau doua, sau trei.

In fata, ceaiul de tei, clasic desigur, e numai bun de baut. Acum ar fi momentul, dar nu. Se multumeste doar atingand cana, frecandu-si usor pielea aspra a mainilor de ea. Un tremur neplacut ii strabate corpul. Ii e frig; dar nu ii pasa. Nu simte, nu vede, nu aude. In loc de ochii plini de viata de altadata, are un gol … doua, de fapt. Ultima urma de viata din ei e inconjurata de frica, slabiciune, durere. Priveste intr-un punct fix, detasandu-se de toate lucrurile care o inconjoara. Clipeste si ramane locului, si mai nemiscata ca pana atunci. Pare moarta; dar nu e amuzant? Chiar este. Sub stratul de piele, carne, oase, si asa mai departe, nu este nimic. Doar un gol imens.

Asa inerta cum e, mintea ii zboara la ce a fost, la lucruri atat de recente, la lucruri ce par atat, dar atat de ireale dupa numai o secunda.

„Se regaseste in dormitor. Cateva raze de soare au reusit sa patrunda in camera, iar acum ii gadila pielea. Zambeste si se intoarce pe o parte, intinzandu-se cat e ea de mare in patul cu cersafuri mototolite, transpirate, folosite. Dar asta nu o deranjeaza; ar fi imposibil, patul ala este al lor. Acolo e adunata toata fericirea, nebunia, extazul. Isi intinde mana si da de perna lui. Se ghemuieste in ea, inspirand. Ii simte parfumul. E barbatesc, ascutit; ii gadila fiecare simt. Zambeste iar si adoarme din nou, linistita. Stie ca va fi acolo cand se va trezi. Stie ca o vor lua de la capat, stie ca se vor pierde din nou si din nou in lumea lor.”

Clipeste inca o data si se regaseste. Asa cum a fost intotdeauna. Singura, la o masa, impreuna cu ceaiul ei. Macar el nu o va lasa niciodata. Se misca; ofteaza, si ridica ceasca. Soarbe putin, ii ramane in gat; se ineaca, isi revine si mai ia o gura. Isi regaseste pozitia si cade iar intr-o somnolenta.

El nu mai e. A iesit acum doua dimineti pe usa, si nu a mai venit.