Starry

Ma gandeam acum cateva zile la una din primele seri de la mare. Bine, probabil ca am fost influentata sa gandesc asa, cel putin intr-o oarecare masura, dar ce pot sa zic, a fost o experienta unica. Dupa ce si-a dat pe gat portia, fiecare si-a vazut de treaba; majoritatea au intrat in apa, o alta parte s-au dus undeva mai incolo pe plaja. Eu am ramas unde erau trantite toate lucrurile noastre. M-am asezat pe un prosop sau Dumnezeu stie ce era, mi-am pus mainile sub cap si m-am facut comoda. Recunosc ca de mult imi doream sa fac chestia asta: sa zac pur si simplu, undeva pe nisip, sa nu ma gandesc la nimic, sa ma detasez complet de ce e in jurul meu. Dupa cateva minute de meditatie, am deschis ochii si atunci m-a izbit: cerul negru, luna, stelele. Oriunde ma uitam, vedeam punctuletele astea mici si stralucitoare. Primul impuls a fost sa incep sa conturez imagini din ele, ceea ce am si facut; de la floricele si raci am ajuns la centauri si sirene, dar asta conteaza mai putin. Dupa asta, alt impuls copilaresc: sa incep sa le numar. Bine, sigur. Ca si cum as fi reusit vreodata, m-am dat batuta la 100 si putin pentru ca incepeam sa ametesc.

Dupa am inceput sa ma gandesc. Stelele par atat de mici privite de aici de jos. Sunt doar niste puncte albe si stralucitoare, cum am spus si mai sus. Primul lucru care-ti trece prin minte cand te gandesti la lupta asta de care pe care e ca evident, tu esti mai mare ca ele, ca daca stai asa, intins pe plaja, universul este al tau. Dar de fapt cine esti tu? Cine esti tu sa gandesti asa, sa te uiti sfidator in sus si sa razi in coltul gurii?
Comparativ cu punctisoarele astea albe noi suntem un mare nimic. Comparativ cu universul in sine, noi suntem nimic. Fiecare om are momentul lui de glorie in viata, cand crede ca are lumea la picioare. Si totusi, realizeaza cineva cat de mare e “lumea”? Mai ganditi-va.

In rest nu prea am ce sa zic. Ori e inspiratia de vina, ori pur si simplu ce simti cand te uiti in sus intr-o noapte de vara, pe malul marii, nu poate fi redat in cuvinte. Apropo, cum s-a terminat reveria mea? Simplu, am fost chemata in apa si m-am dus. Si acolo am trait alte sentimente, mult prea intense ca sa aduc aminte de ele tot aici si tot acum.